Porumbelul şi furnica
Pe cât îti sta-n putinta, fii bun cu orisicine:
Adesea ai nevoie chiar de mai mici ca tine, Cum am s-arat prin doua exemple, de îndata, - Atâta e în pilde povata de bogata.
De mult mai mici fiinte e vorba de-astadata. Din limpezimea unui râu, sorbea un porumbel, odata, Când o furnica a cazut în mijlocul acelei ape.
Vazându-se, ca-ntr-un ocean, sarmana gâzaamenintata, Se straduia, din rasputeri, dar în zadar, spre mal sa scape. Zarind-o, porumbelul de mila-a fost cuprins Si-un fir de iarba - punte - pe apa i-a întins. În felu-acesta ajutata, Ajunse iar pe mal, salvata.
Acolo, sus, un oarecare
Descult - fiind caldura mare -
Având un arc la el,
Se pregatea sa traga în bietul porumbel, Pe care-l si vedea În oala cum fierbea.
Dar chiar atunci furnica îl pisca de picior
Si omul se apleaca, iar pasarea, de zor,
O si porneste-n zbor, Zburând cu ea-mpreuna Si supa buna.